Jucătoarea belgiană Alison Van Uytvanck a declarat, luni, după ce a eliminat-o pe Andreea Mitu în optimi la Roland Garros, că este extrem de emoționată și a calificat performanța sa de calificare în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam drept ceva incredibil, informează dhnet.be.
„Este incredibibl! Am lacrimi în ochi. Am început bine meciul. Am fost puțin nervoasă, dar cred că adversara mea era mai mult decât mine. Momentul cheie a fost pe la începutul setului doi, când am fost condusă cu 40-0 pe serviciul meu, dar am reușit să mă impun. Andreea Mitu a început să joace mai bine spre finalul primului set și trebuia să fiu atentă. Toată lumea știa că este vorba de o ocazie frumoasă de a ajunge în sferturile de finală, iar eu am profitat de aceasta. Și sunt foarte bucuroasă„, a spus Van Uytvanck.
Jucătoarea Cristina-Andreea Mitu, locul 100 WTA, a fost eliminată, luni, de sportiva belgiană Alison Van Uytvanck, numărul 93 mondial, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.
Van Uytvanck s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră și șapte minute.
Mitu și Van Uytvanck au mai fost anterior adversare de două ori. În 2012, la Ankara, Mitu a învins-o pe sportiva belgiană, scor 7-5, 4-6, 6-3, iar în 2013, la Olomouc, Van Uytvanck s-a impus în fața româncei, scor 6-2, 7-5.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER